Copilul care nu spune ce simte

Unii copii povestesc tot. Alții înghit. Părintele vede altceva: somn agitat, dureri de burtă înainte de școală, izbucniri care par „din nimic” sau o cumințenie prea rigidă. Comportamentul este adesea fraza pe care copilul nu o poate formula. Nu este încăpățânare. Este limbajul pe care îl are la vârsta lui.

De ce „spune-mi ce ai” nu deschide gura

Întrebarea este bună, dar poate veni prea târziu sau prea direct. Un copil care simte că răspunsul lui va speria sau va supăra adultul alege tăcerea. Uneori a învățat că emoțiile mari se rezolvă dacă le ascunde. Atunci furia de la teme sau refuzul de a merge la culcare duc o încărcătură care nu este despre teme și nici despre somn.

Ce poți face acasă, fără interogatoriu

Stai lângă el în activitatea lui, nu doar în fața problemei. Numește ce vezi, fără să îl acuzi: „pari obosit după școală”, nu „iar ești imposibil”. Cuvintele pe care le aude des îi devin voce interioară. Am scris despre asta în cuvintele tale devin vocea din mintea lui.

Când este nevoie de cabinet

Dacă retragerea, frica sau izbucnirile țin de săptămâni și casa nu mai ajunge, psihoterapia pentru copii oferă un spațiu în care copilul nu trebuie să aibă grijă de adult. Părintele rămâne parte din proces. Scrie-mi și îți spun cum arată o primă întâlnire.